Explozia din Beirut a provocat pierderi de peste 8 miliarde de dolari, estimează Banca Mondială!

Pagubele materiale şi pierderile economice în urma exploziei de 4 august din Beirut se ridică la 8,1 miliarde de dolari, Libanul având în prezent nevoie de 605 până la 760 milioane de dolari pentru a-şi reveni, se arată într-o estimare publicată luni de Banca Mondială.

Explozia a provocat 178 de decese și a rănit alte 6.000 de persoane și a provocat pagube materiale cuprinse între 3,8 şi 4,6 miliarde de dolari, sectoarele cele mai afectate fiind cel al locuințelor, al transporturilor și al patrimoniului național, precizează Banca Mondială.

Libanul se confrunta, înainte de explozie, cu o criză pe plan economic, financiar și monetar, criză ce a fost agravată de pandemia de coronavirus, iar „catastrofa nu doar că va exacerba contracţia activităţii economice, dar va agrava de asemenea şi sărăcia, care afecta deja 45% din populaţie înainte de explozie”.

Ținând cont de insolvabilitatea sa şi de lipsa de rezerve valutare, Libanul nu va putea conta decât pe ajutorul internaţional şi pe investiţiile private, fiind nevoie de un program pentru combaterea corupției și pentru a pune capăt controlului elitei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.