Sinodul BOR a hotărât: ritualul botezului nu se va schimba

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis joi că ritualul Botezului nu va fi schimbat, dar le cere preoților să aibă ”mai multă responsabilitate” în săvărșirea Sfintelor Taine și să aibă întâlniri cu părinții și nașii copilului, care să-l informeze despre starea copilului, după consultarea cu pediatrul.

”Sfântul Sinod a reamintit obligaţia statutară a Bisericii Ortodoxe Române de a rămâne în comuniune şi unitate dogmatică (doctrinară), liturgică (sacramentală) și canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă universală. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română nu poate modifica doctrina sa, ritualul său liturgic-sacramental şi disciplina sa canonică, îndemnând pe toți slujitorii săi la mai multă responsabilitate în săvârșirea Sfintelor Taine şi ierurgii.”, spun reprezentanții BOR.

Având în vedere îngrijorările din spaţiul public despre botezul copiilor cu sănătate precară, Sfântul Sinod a făcut câteva precizări:

  •  înainte de săvârșirea Sfintei Taine a Botezului, preotul are obligația de a se întâlni cu părinții și nașii copilului, care, după consultarea lor cu medicul pediatru, vor prezenta preotului starea de sănătate a copilului şi dorinţa ca el să fie botezat.
  •  în cadrul Facultăților de Teologie din Patriarhia Română se va acorda o atenție sporită practicii liturgice referitoare la săvârșirea actului întreitei „afundări” din timpul slujbei Botezului, practică liturgică obligatorie pentru studenții teologi din anii terminali ai secțiilor de Teologie Pastorală.
  •  în fiecare protopopiat din cuprinsul Patriarhiei Române va fi organizată o consfătuire anuală cu preoţii, referitoare la săvârșirea corectă a fiecărei Sfinte Taine. Vor fi susținute, de asemenea, cateheze cu credincioşii privind semnificaţia duhovnicească a Sfintelor Taine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.