După o lună de la lansare, SUMAL-ul a reuşit performanţa de a urmări tot ce se transportă în România în domeniu

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat vineri că, într-o lună de la lansare, Sistemul Informaţional Integrat de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) a reuşit performanţa de a urmări tot ce se transportă în acest domeniu în România.

„Se împlineşte încet, încet, se împlineşte o lună de la lansarea acestui sistem informatic extrem de complex şi extrem de performant care urmăreşte trasabilitatea lemnului din momentul punerii în valoare în pădure până la prima procesare. Este un sistem informatic care astăzi are peste 50.000 de utilizatori, peste 8.000 de utilizatori cu rol de control şi un sistem în care se generează zilnic peste 16.000 de avize de însoţire a mărfii în România. Putem spune acum, după o lună de la lansare, că SUMAL-ul a reuşit performanţa de a urmări tot ce se transportă în România”, a declarat Tanczos Barna.

Acesta a mai spus că este nevoie în continuare de ajutorul publicului şi al organizaţiilor nonguvernamentale, de societatea civilă pentru a identifica transporturile ilegale de lemn, menţionând că acestea au la dispoziţie inspectorul pădurii pentru verificarea fiecărui transport pe drumurile publice.

„Inspectorul pădurii astăzi este un instrument mai performant decât cel precedent, oferă poze despre fiecare transport, după încheierea transportului oferă ruta GPS a transportului şi prin aceste elemente avem un control riguros pe tot ce înseamnă transport de masă lemnoasă din pădure până la prima procesare. De asemenea, SUMAL-ul a reuşit performanţa să urmărească procesarea a peste un milion de metri cubi de masă lemnoasă. Am dus verificarea, controlul din pădure până la prima procesare”, a adăugat Tanczos Barna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *