Spania a legalizat eutanasia şi sinuciderea asistată

Deputaţii spanioli au aprobat joi, în formă definitivă, legalizarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante care vor să îşi pună capăt suferinţelor. Spania devine astfel a patra ţară din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de măsură, după Belgia, Luxemburg şi Olanda.

Prioritate a guvernului socialist condus de Pedro Sanchez, legea a fost adoptată în lectură finală cu 202 voturi pentru – ale stângii şi centrului -, 141 împotrivă – dreapta şi extrema dreaptă – şi două abţineri. Până acum, asistenţa la sinucidere şi eutanasia erau pasibile de 2 până la 10 ani de închisoare, notează Agerpres.

„Astăzi este o zi importantă: ne îndreptăm spre recunoaşterea drepturilor omului. Ne îndreptăm spre o societate mai umană şi mai justă”, a declarat ministrul sănătăţii, Carolina Darias, în faţa deputaţilor.

Textul prevede că o persoană ce suferă de o maladie gravă, invalidantă sau incurabilă poate fi ajutată să moară dacă formulează o cerere în acest sens, pentru a evita o suferinţă intolerabilă.

Cererea trebuie să fie formulată în scris şi repetată după 15 zile. Ea va trebui acceptată succesiv de doi medici şi ulterior examinată de o comisie. Medicii pot refuza să ia parte la eutanasie, invocând obiecţia de conştiinţă”.

Legea, la care vor putea recurge adulţii cu reşedinţa legală în Spania, va intra în vigoare în termen de trei luni pentru a permite crearea unor comisii de control regionale care vor examina şi autoriza cererile. În timpul dezbaterii şi supunerii la vot, în faţa clădirii parlamentului s-au adunat grupuri de demonstranţi pro şi contra proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *