Dosarul mitei de 1 milion de euro: procesul penal împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu se închide, faptele fiind prescrise

Tribunalul Bucureşti a decis luni încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul în care acesta este acuzat că i-a dat un milion de euro fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Motivul invocat de instanță a fost prescrierea faptelor, informează Agerpres.

„În baza art. 396 alin. 1 şi alin. 6 C.pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr .pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 6 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C.p., ca urmare a împlinirii termenului special de prescripţie al răspunderii penale. Ia act că prin sentinţa penală nr. 1960/24.12.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1129/29.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, s-a dispus confiscarea de la numitul Olteanu Bogdan contravaloarea în lei a sumei de 1.000.000 (un milion) euro, remisă acestuia de inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.

Pentru aceste fapte, Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată într-un dosar separat şi condamnat definitiv, în octombrie 2020, la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *