Primarul comunei Mogoșoaia vrea să închidă compania care deversează ulei în stradă, dar se plânge că n-are pârghii!

Dimineață am semnalat faptul că pe strada Ariei un agent economic deversează uleiul în stradă. Atât noi cât și alte publicații online au scris despre situația din zonă. Probabil implicarea presei a generat și mișcare în zona autorităților și în special a celor care au atribuții în acest domeniu, Garda de Mediu. Se pare că astăzi inspectorii de la Garda de Mediu au venit și au aplicat amenzi de 100 000 lei, așa susțin sursele noastre.
Nu doar funcționarii de la Garda de Mediu și-au părăsit biroul azi. Și primarul Paul Precup a fost la fața locului, însoțit de mai mulți angajați și a verificat ce se întâmplă în zonă.
În urma verificărilor pe care le-au făcut, pe contul de socializare al primăriei a apărut un mesaj prin care ni se transmite faptul că Paul Precup cere instituțiilor abilitate să închidă activitatea companiei poluatoare, precizând în același timp că administrația locală nu are pârghiile legale pentru a face acest lucru.
Redăm mai jos mesajul postat pe fb de angajații primăriei
”Astăzi, primarul comunei Mogoșoaia, domnul Paul Precup, împreună cu funcționari din cadrul primăriei, a fost pe strada Ariei, pentru a vedea ce se întâmplă în locația companiei SC Stoehr Mineral & Vegetal Oil S.R.L. și care sunt efectele asupra mediului înconjurător, pe care le produce agentul economic în urma activității sale.
În urma vizitei, primarul Paul Precup a dispus înștiințarea Gărzii de Mediu, a Agenției pentru Mediu, precum și a celor de la Apele Romane cu privire la faptul că administrația locală consideră ca este necesară sistarea activității agentului economic.
În condițiile în care agentul economic nu are autorizație de funcționare eliberată de primărie, în condițiile în care se vede cu ochiul liber că se deversează ulei în stradă și este afectat mediul înconjurător, Primarul Paul Precup consideră că autoritățile statului, care au prerogativele legale necesare, trebuie să acționeze și să dispună închiderea agentului economic.
Menționăm ca Primăria comunei Mogoșoaia a întreprins, încă de anul trecut, diligențe pe lângă Garda de Mediu, prin care s-a solicitat luarea de măsuri împotriva agentului economic.
Din cauza faptului că primăria are competențe limitate în astfel de situații și nu poate efectua operațiunea de închidere a activității agentului economic, este necesar ca instituțiile abilitate să acționeze!”