Schimbări în cadrul companiei care se ocupă cu combaterea țânțarilor!

Compania Municipală Eco Igienizare, care face tratamentele de combatere a țânțarilor din București, a fost condusă până în urmă cu câteva săptămâni de Constantin Niculae,fostul administrator al orașului Voluntari, căpitan de navă. Noul director este Ilie Ionel, care a lucrat în privat până în 2018, ultimul job fiind de director al unei firme de pază, informează Hotnews
Compania mai are trei directori adjuncți, unul care vine din mediul privat, unul de la Administrația Fondului pentru Mediu, iar al treilea de la o companie a Primăriei Voluntari. Potrivit unei hotărâri a Consiliului de Administrație, directorul general are un salariu de 17.295 lei brut/lună.
Bucureștiul se confruntă cu o adevărată invazie de țânțari, fiind aproape imposibil să stai în aer liber fără să te alegi cu o duzină de pișcături. Primăria Capitalei, instituția cu atribuții în acest domeniu, trebuia să înceapă încă din luna aprilie tratamentele de combatere a insectelor, însă a început abia în iunie, deoarece contractul cu operatorul privat a expirat la începutul anului, iar serviciul a fost delegat Companiei Municipale, contractul fiind semnat abia în iunie.
Din cauza Bucureștiului inclusiv Ilfovul a avut de suferit pentru că un țanțar poate zbura în medie cam 10 km pe noapte. Fără o dezinsecție făcută pe toată zona nu se putea ajunge la rezultate eficiente. Dacă la toate aceste lucruri mai adăugăm și faptul că inclusiv autoritățile din Ilfov au început târziu dezinsecția, din cauza ploilor, o să avem radiografia exactă a fenomenului din acest an, când la începutul verii nu se putea sta în parc.