Informație șoc. Deficitul de personal pe care îl are IGSU este enorm

Zilele acestea am văzut cât de prost funcționează unele instituții ale statului român. Tragedia de la Caracal a scos în evidență slăbiciunile poliției din acest județ, precum și deficiențe mari de sistem. Cu ocazia cercetărilor făcute la nivelul instituțiilor am aflat că la 112, schema de personal este incompletă, iar un operator din cadrul poliției trebuie să stea 24 de ore în tură și să lucreze, tocmai din cauza deficitului de personal.

Chiar dacă în ultimii ani s-au făcut angajări masive în aparatul de stat, au rămas secotare importante cu deficit de personal. Un astfel de sector este și IGSU, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, salvatorii noștri, pompierii care vin și să stingă focul, dar și la acțiuni de descarcerare sau salvare.

Ieri am aflat de la colonelul Mirel Guță că deși avem tehnică modernă, mașini de ultimă generație, n-are cine să lucreze pe ele. Deficitul de personal este imens, lipsesc câteva mii de persoane pentru a putea face o schemă de personal completă.

În zilele viitoare se va încerca aducerea a minim 6000 de angajați din sursă externă la nivelul IGSU:

Este în curs de promovare un memorandum pentru încadrarea din sursă externă a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti. La nivel naţional, se intenţiona undeva la un număr de 8.400. Să sperăm că obţinem 6.000 şi astfel numărul celor prezenţi în turele de serviciu să crească considerabil şi să avem posibilitatea să încadrăm această tehnică de intervenţie care ne vine în curte. Pentru că dacă înşirăm toate maşinile de pompieri, pe care uneori le vedem înşirate la defilare, o să constatăm că nu avem cu cine să le încadrăm. Le avem, sunt noi, sunt frumoase, dar ne uităm la ele. Ca să iasă pe poartă trebuie să aducem o tură sau chiar două de acasă. Şi totuşi, cineva a doua zi trebuie să intervină. Cine? Că nu mai e nimeni acasă să vină. De aceea, avem nevoie de resurse umane”, a precizat reprezentantul IGSU, pentru Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.