Cei care doresc să își instaleze panouri fotovoltaice pot să înceapă procedurile

Ieri, 26 august 2019, a avut loc, la sediul Ministerului Mediului, semnarea contractului de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională. La conferința de presă, organizată cu acest prilej, au participat viceprim-ministrul și ministrul mediului, Grațiela GAVRILESCU, viceprim-ministrul și ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel SUCIU și președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Cornel BREZUICĂ. 

Valoarea contractului de finanțare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operațional Regional (POR). Valoarea totală a finanțării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administrația Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea București – Ilfov, ne informează Ministerul Mediului printr-un comunicat de presă.

Persoanele fizice și juridice care vor să își instaleze panouri fotovoltaice, trebuie să știe că statul  acoperă cheltuielile cu 

achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric);

 cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice);

Suma care se poate deconta este de până la 20 000 de lei. Statul asigură finanțare până la nivelul acestei sumă.

Cei care vor să știe mai multe detalii pot intra pe siteul www.afm.ro și pot vedea care sunt toate actele necesare de care au nevoie, dar și care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.