Noi dezvăluiri despre Cumpănășu

Ziarișiti de la Libertatea au realizat o anchetă jurnalistică și au scos la iveală cum Asociația lui Cumpănașu a încasat bani de la Ministerul Culturii pentru niște broșuri, realizate în mare parte cu informații de pe internet.

Cumpănașu care și-a anunțat candidatura la președinția României, folosindu-se de drama de la Caracal, urcând-se practic pe cadavrul Alexandrei pentru a-și face imagine, a spus că vrea să reformeze statul român. Acesta n-a suflat nicio vorbă despre faptul că ani de zile a fost partenerul ministerelor conduse de PSD de unde a încasat sume enorme.

Ziariștii de la Libertatea scriu că:

Din cele 232 de proiecte depuse, 119 au primit finanțare. Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) a primit 1.000.000 de lei finanțare pentru proiectul „Românismul – trecut, prezent și viitor”. Contractul de finanțare dintre Minister și AID a fost încheiat pe 6 septembrie 2018 și s-a derulat până pe 7 decembrie 2018. Banii au fost livrați de Ministerul Culturii în trei tranșe, în contul asociației lui Cumpănașu. Din contul AID, 837.080 de lei (aproximativ 178.000 de euro) au fost virați direct în contul lui Alexandru Cumpănașu, ca venituri din drepturi de proprietate intelectuală, pentru ”realizarea a trei opere”. ”Operele” sunt de fapt 3 broșuri care, conform contractului, trebuiau să conțină texte dedicate ”omagierii înaintașilor noștri” și nu au avut mai mult de 18 pagini, în total fiind 50: “Portrete ale mentorilor / modelelor poporului român din perioada 1914 – 1918” – 18 pagini; „Analiză comparativă privind participarea civică a românilor la realizarea Marii Uniri și în păstrarea identității românești de astăzi” – 15 pagini; „Politica externă a României în timpul Primului Război Mondial și rolul marilor puteri în realizarea Marii Uniri” – 17 pagini. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.