PSD propune un pact pentru bunăstarea românilor

După ce în ultimii ani PSD a mărit salariile, pensiile, a dat drumul la o grămadă de facilități fiscale prin care s-a încurajat consumul, dar în același timp s-a creat și o presiune enormă pe buget, acum propun un pact pentru păstrarea bunăstării populației. Specialiștii economici spun că bugetului de anul acesta îi lipsesc 9 miliarde de lei,în multe zone din țară instituțiile publice au redus salariile pentru a putea păstra angajații, dar PSD vine cu această propunere în ciuda faptului că ei au creat această problemă majoră.

Un rezumat al pactului îl puteți citi mai jos:

Luând în considerare încrederea cu care ne-au învestit cetăţenii români pentru a le reprezenta interesele, ne angajăm în faţa acestora să respectăm prevederile prezentului Pact, document care urmăreşte realizarea pe termen lung a consensului politic privind menţinerea în vigoare a unui set de măsuri esenţiale pentru creşterea nivelului de trai în România. Ne angajăm în faţa cetăţenilor României să nu aducem atingere în niciun fel bunăstării românilor pe care îi reprezentăm, indiferent dacă vom fi la guvernare sau în opoziţie. (…) Cu privire la pensiile românilor, ne angajăm să nu susţinem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea pensiilor care prevăd: majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 la 1.775 lei, creşterea nivelului indemnizaţiei minime la 775 lei începând cu 1 septembrie 2020 şi recalcularea pensiilor. Cu privire la salariile românilor, ne angajăm să nu susţinem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea salarizării care prevăd: majorarea salariilor din întregul sistem public, prevăzută la 1 ianuarie 2020 şi 1 ianuarie 2021, majorarea salariilor din Educaţie de la 1 septembrie 2020, acordarea de vouchere de vacanţă şi indemnizaţii de hrană, acordarea de sporuri, prime şi bonusuri”, se arată în textul propus de preşedintele PSD.

Pactul mai prevede, cu privire la susţinerea facilităţilor pentru IMM-uri, ca partidele să se angajeze să nu susţină modificarea sau amânarea aplicării articolelor din Codul fiscal care vizează impozitarea întreprinderilor mici şi mijlocii cu cifra de afaceri anuală mai mică de un milion de euro.

„Cu privire la sistemul de impozitare ne angajăm să nu susţinem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Codul fiscal
care vizează nivelul de impozitare al persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi independente. Cu privire la antreprenorii debutanţi, ne angajăm să continuăm aplicarea anuală a Programului Start-Up Nation privind acordarea de granturi în valoare de 200.000 lei pentru un număr de 10.000 de firme debutante. Modificări asupra actelor normative menţionate pot fi iniţiate sau acceptate de către semnatarii acestui Pact strict în sensul îmbunătăţirii sau acordării de facilităţi suplimentare beneficiarilor, fără a afecta în niciun fel drepturile oamenilor şi angajamentele luate în faţa acestora”, se mai arată în document.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.