Iohannis susține azi discursul la ONU

Preşedintele Klaus Iohannis susţine miercuri, în calitate de şef al delegaţiei României, intervenţia naţională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU care se desfăşoară la New York, informează Agerpres.

Potrivit agendei şefului statului, intervenţia va fi susţinută la ora 16,15 (ora României).

Tot miercuri, preşedintele Iohannis va participa la Forumul Politic la Nivel Înalt pe tema „Accelerarea implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”, unde va susţine o intervenţie în cadrul sesiunii tematice „Leaders Dialogue 5 – Partnerships for Sustainable Development”.

„Participarea la Forum este o oportunitate pentru România de a prezenta progresele la nivel naţional în vederea implementării Agendei, inclusiv rolul regional asumat prin organizarea unor evenimente care să promoveze parteneriate regionale în acest scop. Totodată, vor fi prezentate experienţa şi bunele practici pentru a spori eficacitatea, responsabilitatea şi caracterul participativ în realizarea progreselor la toate nivelurile privind îndeplinirea Agendei 2030”, a informat Administraţia Prezidenţială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.