Înainte de moțiunea de cenzură, Ministrul de Finanțe promite 1,4 miliarde de lei primarilor

Teodorovici spune să se vor aloca bani unităților administrativ teritoriale conform discuțiilor care au existat până acum, pe baza unei centralizări făcute de minister.Sumele de bani vizează acoperirea de către primării a cheltuielilor pentru funcționare, dar și o parte din sumele care se acordă persoanelor cu dizabilități.

Este o alocare de fonduri în baza Ordonanţei 12, care se referă la rectificarea bugetară către UAT -uri. Sunt cele 1,4 miliarde de lei pe care le-am menţionat de mai multe ori şi care se distribuie către UAT-urile din România. Nu este o rectificare, este o hotărâre de guvern care va avea o anexă cu toate comunităţile locale şi cu sumele. Au fost discuţii şi cu o parte din comunităţile locale, dar noi am colaborat foarte mult cu colegii din teritoriu de la finanţele publice locale, pentru că dânşii, practic, au centralizat din fiecare judeţ în parte şi au trimis către centru situaţia centralizată. Este nevoie de o hotărâre de guvern pentru că ordonanţa privind rectificarea asta prevede: prin hotărâre de guvern se alocă fondurile necesare comunităţilor locale”, a explicat Teodorovici, la Senat, informează Agerpres.

Potrivit ministrului, prin această hotărâre de guvern sunt acordate sumele necesare funcţionării comunităţilor locale – salarii, partea socială legată de persoanele cu dizabilităţi, însoţitori.

El a menţionat că hotărârea de guvern va fi adoptată indiferent de rezultatul moţiunii de cenzură. „Nu are nicio legătură cu moţiunea. Este suma care se ştie foarte clar. Sumele acestea se distribuie către UAT-uri fără niciun fel de preferinţă. Sunt principii foarte clare care se aplică orizontal. Sumele se distribuie total transparent în toate comunităţile locale”, a spus Teodorivici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.