Lider USR este suspectat că a colaborat cu Securitatea

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii urmează să trimită instanţei documentele privind colaborarea cu fosta Securitate Comunistă a consilierului general Roxana Wring, preşedinte al USR Bucureşti până la demisia de pe 17 septembrie, au precizat surse din cadrul instituţiei pentru STIRIPESURSE.RO.

Roxana Wring a condus organizația de București a USR și este consilier general. Ea este apropiată de Nicușor Dan și de-a lungul timpului a avut mai multe poziții în Consiliul General prin care a atras atenția asupra neregulilor comise în administrație. Wring a dorit să candideze la Primăria Capitalei, dar în ultimul moment s-a retras. La acea vreme, s-a speculat că retragerea ei s-a produs ca urmare a faptului că Nicușor Dan a intrat în cursa internă din USR:

Problemele acesteia cu CNSAS au început acum câteva luni, când s-au cerut informaţii despre acesta printr-o solicitare pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public. Suspiciunile în ceea ce o privesc pe Wring au pronit de la faptul că CV-ul său începe cu anul 1988, când avea deja 33 de ani şi a plecat în Marea Britanie. Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, în urma verificărilor făcute de CNSAS a ieşit la iveală că până în 198 a lucrat ca ghid la Oficiul Naţional de Turism Carpaţi, agenţia de turism a statului, poziţie din care a colaborat cu Securitatea.

Potrivit surselor din cadrul CNSAS, Roxana Wring a colaborat cu Securitatea sub formă de poliţie politică. În urma activităţii acesteia în relaţia cu Securitatea ar fi avut de suferit mai mulţi cetăţeni români şi străini, inclusiv persoane din familia actualului consilier general USR.

Decizia Colegiului CNSAS va fi comunicată instanţei, Roxana Wring având posibilitatea să o conteste. Decizia este însă executorie şi va fi comunicată de îndată Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Wring ar urma să fie obligată să returneze toate indemnizaţile primite în calitate de consilier general, iar voturile date de aceasta în CGMB vor fi anulate. Anulate ar putea fi şi acţiunile în instanţă semnate de Wring împotriva unor hotărâri ale CGMB. Mai mult, aceasta ar putea suferi consecinţe penale ca urmare a declaraţiei false de necolaborare cu Securitatea.

sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.