Iohannis:Miza alegerilor prezidențiale este foarte mare

Klaus Iohannis, Președintele României a transmis în prima zi a campaniei electorale un mesaj pe pagina de socializare. Iohannis le cere românilor să vină la vot și vorbește despre miza acestor prezindețiale.:

Miza alegerilor prezidențiale este foarte mare – prezența la vot în număr mare este esențială pentru a avea, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, o Românie fără PSD

În aceeași postare, iohannis explică că a folosit toate instrumentele pentru a bloca PSD. El spună că a reușit cu ajutorul implicării cetățenilor să mențină țara pe cursul european:

Ca Președinte, am folosit toate instrumentele democratice și constituționale pentru a bloca PSD. Prin intervențiile mele, prin implicarea voastră continuă și prin votul dat pe 26 mai am reușit să menținem România pe drumul său pro-european și democratic.

Mai jos vă redăm textul postării integral

Dragi români,
Adevărata schimbare în România vine prin votul nostru, al tuturor românilor care credem în democrație, libertate, stat de drept, valori pro-europene, modernizare și normalitate.
Miza alegerilor prezidențiale este foarte mare – prezența la vot în număr mare este esențială pentru a avea, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, o Românie fără PSD. Acest lucru ar însemna o victorie pentru normalizarea unei societăți care vrea o schimbare, vrea un nou început, vrea o Românie normală și corectă.
Ca Președinte, am folosit toate instrumentele democratice și constituționale pentru a bloca PSD. Prin intervențiile mele, prin implicarea voastră continuă și prin votul dat pe 26 mai am reușit să menținem România pe drumul său pro-european și democratic.
Am făcut împreună primul pas al unei schimbări care trebuie să continue. Doar prin participare majoră la vot putem să ajungem într-o nouă etapă – în care să construim o majoritate nouă, pro-europeană, care să aducă prosperitate autentică oamenilor și cu care să relansăm România, cu o bună guvernare și cu o resetare a statului în ansamblu. Împreună pentru România normală!
#PentruRomâniaNormală
www.iohannis.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.