Prima întâlnire de lucru a comisiei pentru debirocratizarea activităţii didactice

Comisia de „tăiat hârtii” din Ministerul Educației s-a întâlnit joi, pentru prima dată, pentru a stabili obiectivele și calendarul de activitate prin care să îi scape pe profesori de hârtiile care-i încurcă în activitatea de la clasă.
Din comisie fac parte 32 de persoane, printre care profesori din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, reprezentanți ai sindicatelor, reprezentanți ai ARACIP și ai societății civile.
Comisia are termen ca până la începutul semestrului al II-lea să întocmească un raport privind documentele de prisos profesorilor, iar ulterior acestea vor fi eliminate printr-un ordin de ministru.
Președinta grupului de lucru este Monica Anisie, ministrul Educației.