Preșcolarii și școlarii vor primi o masă caldă!

Toți copiii, preșcolari și școlari, precum și cei din ciclul liceal vor primi o masă caldă. Prevederea a fost adoptată și de către Senat.
Legea aflată la Klaus Iohannis arată că limita valorii zilnice pentru masa caldă se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
În cazul în care părinții nu sunt de acord ca elevii să primească masă caldă, atunci vor face cerere scrisă la secretariatul școlii că nu vor acest lucru și vor beneficia de produse alimentare adecvate situaţiei acestora.
”La cererea motivată a părinţilor, formulată în scris şi susţinută de documente-suport, înregistrată la secretariatul unităţii de învăţământ în care sunt înmatriculați antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii care, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă, nu pot beneficia de masă caldă vor beneficia de produse alimentare adecvate situaţiei acestora, în limita valorii zilnice stabilite conform legii”, se arată în legea aflată la președintele Klaus Iohannis.
Metodologia pentru programul masa caldă va fi elaborată de Ministerul Educaţiei și Cercetării împreună cu Ministerul Sănătăţii.