Miliardarul George Soros cere ca Mark Zuckerberg să se retragă de la conducerea „Facebook” !

Miliardarul George Soros i-a cerut lui Mark Zuckerberg, co-fondatorul și președintele rețelei „Facebook”, să se retragă de la conducerea companiei. Într-o scrisoare publicată în „Financial Times”, Soros consideră că refuzul lui Zuckerberg de a elimina publicitatea electorală de pe „Facebook” îl va ajuta pe Donald Trump să fie reales președinte al Statelor Unite.
De asemenea, Soros a cerut și retragerea directorului de operațiuni al „Facebook”, Sheryl Sandberg. Acuzațiile lui George Soros apar într-un moment în care Mark Zuckerberg a solicitat Uniunii Europene (UE) reglementări mai puțin restrictive pentru „Facebook”. Pe de altă parte, miliardarul Soros susține elaborarea unor legi care să controleze rețelele sociale.