Precup: Haideți, fiecare în parte, să păstrăm Mogoșoaia sănătoasă. Stăm acasă și creștem șansele de a rămâne sănătoși!

precup

Paul Precup, primarul comunei Mogoșoaia, a făcut un apel la responsabilitate și solidaritate în contextul crizei provocată de COVID 19.

Paul Precup a postat un mesaj pe contul de socializare al Primăriei Mogoșoaia prin care le solicită cetățenilor în calitate de edil, de cetățean dar și de prieten, ca în perioada următoare să respecte regulile de igienă și de distanțare socială:

Îmi doresc din tot sufletul să trecem cu bine peste acest moment greu. Ca primar ales, ca cetățean, ca prieten al dumneavoastră, fac apel la solidaritate și la responsabilitate. Știu că este greu să ne limităm libertatea, să stăm cât mai mult timp în izolare, în casă, dar este cea mai eficientă metodă de luptă în acest moment, în care nu exista remediu cunoscut pentru această boală.

Primarul comunei a spus că până la această oră nu există niciun caz confirmat de îmbolnăvire cu COVID 19, dar există 64 de persoane aflate în izolare. El a reamintit măsurile luate de primărie pentru diminuarea riscului de infectare:

În Mogoșoaia, am luat măsuri din timp. Am închis parcul, am interzis picnicurile și grătarele în pădurile publice și private, pe marginea lacurilor, precum și de pe orice suprafață aparținând domeniului public de pe raza comunei, am realizat un program de dezinfectare a locurilor publice (parcuri, locuri de joacă, stații transport public), a instituțiilor (scoală, poliție, poliție locală, poștă, dispensar, gospodărie comunală, primărie, colectare deșeuri, etc) dar și a scărilor și a spațiilor comune dintre blocuri. Am spălat și dezinfectat toate străzile asfaltate. Continuam să spălăm și să dezinfectam în continuu toate străzile asfaltate și doar să dezinfectam în continuu străzile neasfaltate din comună. Am realocat angajații primăriei în echipe nou create de monitorizare și urmărire a trasabilității transmiterii virusului în interiorul comunității noastre, în strânsă colaborare cu DSP și CJCCI. Am realocat angajați ai primăriei în monitorizarea, centralizarea și coordonarea echipelor de voluntari, în vederea aprovizionării persoanelor în vârstă cu alimentele și medicamentele necesare. Aceste echipe se duc și fac cumpărăturile în locul vârstnicilor, după ce primesc solicitarea și banii necesari acoperirii costului produselor. Serviciul Asistență Socială din cadrul Comunei Mogoșoaia împreuna cu sprijinul DGASPC Ilfov identifică spațiile necesare pentru adăpostirea și îngrijirea persoanelor fără adăpost.

În finalul postării, Precup a explicat de ce este vital ca cetățenii să se distanțeze social, să limiteze ieșirile în spațiul public și să respecte regulile de igienă:

Pentru a trăi, virusul trebuie să se propage de la om la om. Dacă noi nu îi oferim această posibilitate, atunci lanțul de infectare se va rupe și vom putea să îl învingem. 
Trebuie doar să respectăm regulile de igienă, trebuie doar să ne distanțăm social și atunci vom diminua numărul infectărilo
r.

Precup este încrezător că cetățenii din Mogoșoaia vor trece uniți și peste această provocare:

Am trecut prin multe împreună și am învins. Așa vom face și acum! Suntem uniți. Împreună la bine și la greu!

Mai jos vă redăm integral textul postării:

Stimați cetățeni,

Suntem într-un moment greu. COVID-19 a afectat întreaga planetă. De la al doilea război mondial și până acum, nu a existat o criză mai mare pentru omenire. Suntem într-un război cu un virus care se propagă extrem de repede, care afectează sănătatea oamenilor și pentru care medicii nu au descoperit încă un vaccin. 

Suntem într-o bătălie grea, dar împreună, uniți, putem învinge. Medicii sunt la datorie și fac tot ce este omenește posibil ca să salveze vieți. De abia acum vedem cu adevarat valoarea medicilor nostri, pe care de multe ori înainte unii i-au criticat. Acum ei sunt eroii nostri de la care așteptăm totul. Acum observăm că mai presus de venituri, conteaza conștiința doctorilor care își duc misiunea până la capăt. Va trebui să învățăm să îi apreciem tot timpul și nu doar în momente grele. Poliția și armata sunt în teren pentru a veghea la respectarea măsurilor impuse din cauza stării de urgență. Aparatul primăriei face tot ce trebuie pentru ca serviciile publice esențiale să funcționeze în prima linie, în lucru cu și pentru public (gunoi, utilități, mentenanță, secretariat, comitet local de situații de urgență, serviciu de voluntari) dar și ca sa funcționeze serviciile din linia a doua, cele de suport, în regim de tele-muncă (monitorizare, centralizare și raportare de situație zilnică, dispecerat, supervizare și implementare, achiziții, etc) chiar și în aceste condiții.

În Mogoșoaia, am luat măsuri din timp. Am închis parcul, am interzis picnicurile și grătarele în pădurile publice și private, pe marginea lacurilor, precum și de pe orice suprafață aparținând domeniului public de pe raza comunei, am realizat un program de dezinfectare a locurilor publice (parcuri, locuri de joacă, stații transport public), a instituțiilor (scoală, poliție, poliție locală, poștă, dispensar, gospodărie comunală, primărie, colectare deșeuri, etc) dar și a scărilor și a spațiilor comune dintre blocuri. Am spălat și dezinfectat toate străzile asfaltate. Continuam să spălăm și să dezinfectam în continuu toate străzile asfaltate și doar să dezinfectam în continuu străzile neasfaltate din comună. Am realocat angajații primăriei în echipe nou create de monitorizare și urmărire a trasabilității transmiterii virusului în interiorul comunității noastre, în strânsă colaborare cu DSP și CJCCI. Am realocat angajați ai primăriei în monitorizarea, centralizarea și coordonarea echipelor de voluntari, în vederea aprovizionării persoanelor în vârstă cu alimentele și medicamentele necesare. Aceste echipe se duc și fac cumpărăturile în locul vârstnicilor, după ce primesc solicitarea și banii necesari acoperirii costului produselor. Serviciul Asistență Socială din cadrul Comunei Mogoșoaia împreuna cu sprijinul DGASPC Ilfov identifică spațiile necesare pentru adăpostirea și îngrijirea persoanelor fără adăpost.

Am făcut tot ce ținea de noi, astfel încât să micșorăm riscul de infectare și să venim în sprijinul celor care au nevoie!
Până la această oră, în Mogoșoaia nu există niciun caz confirmat de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Avem 64 de persoane aflate în izolare pe care le sprijinim, ducându-le tot ce este necesar.

Îmi doresc din tot sufletul să trecem cu bine peste acest moment greu. Ca primar ales, ca cetățean, ca prieten al dumneavoastră, fac apel la solidaritate și la responsabilitate. Știu că este greu să ne limităm libertatea, să stăm cât mai mult timp în izolare, în casă, dar este cea mai eficientă metodă de luptă în acest moment, în care nu exista remediu cunoscut pentru această boală.

Pentru a trăi, virusul trebuie să se propage de la om la om. Dacă noi nu îi oferim această posibilitate, atunci lanțul de infectare se va rupe și vom putea să îl învingem. 
Trebuie doar să respectăm regulile de igienă, trebuie doar să ne distanțăm social și atunci vom diminua numărul infectărilor.

Știu că este greu, dar mai bine să facem acum un mic sacrificiu, să nu ne vedem câteva săptămâni, decât să nu ne mai vedem deloc.

Suntem una dintre cele mai frumoase comune din țară, cu oameni buni și înțelegători, deștepți și muncitori. Haideți, fiecare în parte, să păstrăm Mogoșoaia sănătoasă. Stăm acasă și creștem șansele de a rămâne sănătoși.

Am trecut prin multe împreună și am învins. Așa vom face și acum! Suntem uniți. Împreună la bine și la greu!

Paul Precup

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.