Primăria a prelungit termenul de depunere a cererilor privind ajutorul de subzistență!

Primăria Mogoșoaia a prelungit termenul de depunere a cererilor privind solicitarea ajutorului de subzistență. Noul termen fixat de administrație este 28 aprilie. Persoanele aflate în nevoie pot face cerere scrisă, iar administrația îi va înregistra și le va oferi un pachet cu produse alimentare.

Ieri, printr-o postare pe contul de socializare, primăria ne-a informat atât despre prelungirea termenului privind solicitatea ajutorului de subzistență, cât și despre faptul că a început etapa a doua a distribuirii pachetelor cu produse alimentare de bază destinate pensionarilor, care au peste 65 de ani.

Persoanele care au nevoie de ajutor trebuie să completeze o cerere care se află pe siteul primăriei și după care să o trimită prin poștă electronică la adresa: primaria@mogosoaia.ro, prin fax la nr. : 021.351.66.95,
 sau prin intermediul aplicației WhatsApp la nr.: 0730.710.200, pentru a fi luați în evidență.

Mai jos textul integral al postării:

Astăzi am început faza a doua a distribuirii pachetelor cu produse alimentare către persoanele în etate de peste 65 ani. Venim în sprijinul seniorilor care trăiesc în Mogoșoaia și încercăm să facem tot posibilul, ca să nu le lipsească produsele de bază.

De asemenea, astăzi am fixat prelungirea termenului pentru înregistrarea cererilor persoanelor aflate în nevoie care doresc să primească ajutor din partea Primăriei Mogoșoaia. Termenul până la care aceștia pot depune cererea este de 28 aprilie. 

Pentru a putea veni în sprijinul tuturor persoanelor aflate în nevoie, avem nevoie de o evidență exactă. Avem nevoie să identificăm persoanele care nu sunt în baza de date a Serviciului nostru de Asistență Socială.

Reluăm apelul nostru și vă rugăm pe toți cei aflați într-o situație grea, să completați cererea aflată pe site-ul nostru:
https://primaria.mogosoaia.ro/…/CERERE-DECLARATIE-PE-PROPRI…
și să o trimiteți
✅ prin poștă electronică la adresa: primaria@mogosoaia.ro,
✅ prin fax la nr. : 021.351.66.95,
✅ prin intermediul aplicației WhatsApp la nr.: 0730.710.200

Ajutorul pe care îl poate oferi primăria comunei poate fi acordat doar în baza cererii depuse!

⚠️ Facem precizarea că se completează un singur formular de către familia aflată în dificultate!
⚠️ Fiecare familie care a completat cererea va primi un pachet cu alimente, după terminarea procesului de centralizare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.