Coronavirusul s-a răspândit rapid la sfârşitul anului 2019 și a suferit 200 de mutații

Un studiu efectuat de Institutul de Genetică de la University College London (UCL) a descoperit aproape 200 de mutaţii genetice recurente ale noului coronavirus, SARS-CoV-2, care, potrivit oamenilor de ştiinţă, demonstrează că acesta poate evolua pe măsură ce se răspândeşte în rândul oamenilor, potrivit Agerpres.

Francois Balloux, profesor la UCL şi cosemnatar al studiului, a declarat că rezultatele demonstrează că o mare proporţie a diversităţii genetice la nivel mondial a SARS-CoV-2 este prezentă în toate ţările cele mai afectate. Acest lucru sugerează că virusul a fost transmis pe scară largă în jurul lumii încă de la începutul acestei epidemii.

OMS a afirmat marţi că ”nu este surprinzătoare” descoperirea în Franţa a unui caz de COVID-19 datând din decembrie, mai devreme decât se credea iniţial că s-ar fi răspândit pe teritoriul acestei ţări, şi a încurajat şi alte ţări să verifice arhivele medicale în căutarea unor cazuri datând de la sfârşitul anului 2019, adăugând că acest lucru va oferi ”o perspectivă nouă şi mai clară” asupra epidemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.