Marile centre comerciale se pregătesc de redeschidere, însă numărul vizitatorilor ar putea reveni la normal abia în decembrie!

Investiţiile în echipamente, consumabile şi personalul necesar aplicării măsurilor de siguranţă au depăşit jumătate de milion de euro în febra pregătirilor pentru redeschiderea din 15 iunie a marilor centre comerciale, dar numărul vizitatorilor ar pute reveni la normal în luna decembrie.
În această perioadă, retailerii de produse nealimentare au fost printre cei mai afectați de pandemia de coronavirus, iar totul ar putea reveni la normal în sezonul sărbătorilor de Crăciun, apreciază consultanţii Colliers International.
Printre măsurile luate de marile centre comerciale se numără porţi sau camere speciale prin care poate fi măsurată temperatura corporală a vizitatorilor sau sisteme de monitorizare a numărului total de vizitatori aflat în interiroul centrului, astfel fiind posibilă limitarea accesului vizitatorilor. Spațiile comune și scările rulante vor fi dezinfectate constant şi vor fi puse la dispoziţia vizitatorilor dozatoare cu dezinfectanţi.