Un român a fost ales Președintele Intergrupului pentru Lupta împotriva Cancerului din Parlamentul European

Cristian Bușoi, europarlamentar PNL, a fost ales Președintele Intergrupului pentru Lupta împotriva Cancerului din Parlamentul European. Într-un mesaj postat pe facebook, liberalul afirmă că este onorat pentru că va reprezenta România din această poziție.

”Intergrupul pentru Lupta împotriva Cancerului va servi drept forum și ne va oferi posibilitatea, nouă, eurodeputaților, să ne implicăm și mai mult în dialogul cu pacienții bolnavi de cancer, cu supraviețuitorii și cu cei care au grijă de ei, cu medicii și cu cercetătorii, cu cei responsabili de elaborarea politicilor de Sănătate, cu liderii din industria Sănătății, cu societatea civilă, în general, cu guvernele și cu instituțiile naționale”, afirmă Bușoi.

Sunt onorat pentru că am fost desemnat președintele Intergrupului pentru Lupta împotriva Cancerului din Parlamentul European și voi reprezenta România în primul și singurul intergrup din Parlament care se ocupă exclusiv de combaterea cancerului. Acest grup a fost creat la inițiativa Coaliției Europene a Pacienților cu Cancer (ECPC) – cea mai mare asociație care reunește sub umbrela sa pacienții cu cancer din Europa – și este format din eurodeputați ai tuturor familiilor politice. 

Scopul misiunii împotriva cancerului este să crească rata de supraviețuire la 75% până în 2030, față de la 47% cât este în prezent, prin acordarea unei atenții sporite prevenirii, tratamentului, îngrijirii bolnavilor de cancer și a supraviețuitorilor și reducerii inegalităților existente. Împreună cu misiunea împotriva cancerului, Planul european de luptă împotriva cancerului – care urmează să fie publicat până la sfârșitul anului 2020 – se va concentra pe prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și calitatea vieții pacienților și a supraviețuitorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.