Pragul de 1 milion de cazuri COVID-19, depășit în India!

După ridicarea anumitor restricții impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului, în orașele mai mici și în mediul rural din India, răspândirea virusului s-a accelerat, iar astfel, în ultimele 24 de ore, India a înregistrat 34.956 de noi cazuri şi 687 de decese, totalul cazurilor depășind pragul de 1 milion de infectări și 25.602 decese, potrivit cifrelor oficiale publicate în cursul dimineţii de Ministerul Sănătăţii indian.

În acest moment, India este a treia naţiune din lume ca număr de contaminări înregistrate, după SUA şi Brazilia. Această răspândire a determinat autoritățile să reimpună restricţii sanitare pe plan local, inclusiv reintrarea în izolare pentru a încetini propagarea coronavirusului.

Această creștere a numărului de cazuri a fost cauzată de relaxarea restricțiilor la jumătatea lunii mai, fiind reluate serviciile de transport pe plan intern, iar birourile şi pieţele comerciale au fost redeschise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.