Guvernul aprobă azi prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. Hotărârea CNSU prevede noi restricţii care vor fi aplicate pe durata acesteia!

Executivul urmează să decidă în şedinţa de guvern de miercuri, prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu 15 octombrie, urmare a unei hotărâri de marţi a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

În hotărârea CNSU se prevede propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de coronavirus. Astfel, este prevăzut ca purtarea măştii să devină obligatorie în toate spaţiile deschise în zonele în care incidenţa infectărilor cu noul coronavirus depăşeşte 3 la mia de locuitori.

Evenimentele private precum nunţile, botezurile, aniversările, mesele festive desfăşurate în spaţii deschise şi închise să fie interzise în perioada următoare,până când va scădea numărul de persoane infectate.

Teatrele, cinematografele, sălile de spectacole, restaurante şi cafenelele vor funcţiona la jumătate din capacitate acolo unde incidenţa infectărilor cu noul coronavirus este sub sau egală cu 1,5 la mie, iar în locurile în care această incidenţă este depăşită şi este până la 3 la mie, vor funcţiona cu capacitate de 30% iar programul va fi redus până la ora 23,00. Dacă încidenţa depăşeşte 3 la mie, activitatea va fi sistată.

Seful DSU, Raed Arafat, a precizat că tot personalul care lucrează în centrele pentru persoane în vârstă sau pentru persoane cu dizabilităţi va fi testat săptămânal pentru coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.