Un nou acord UE va impune eliminarea în cel mult o oră a postărilor online cu caracter terorist!

Conform unui nou acord convenit de negociatorii instituţiilor UE, companiile precum Facebook şi YouTube vor fi nevoite să elimine orice material cu caracter terorist în cel mult o oră de când acesta a fost semnalat ca atare, iar în caz contrar, riscă amenzi usturătoare
În cazul unor încălcări sistematice, companiile ar putea fi amendate cu un anumit procent din veniturile lor anuale, conform unui proiect de acord între Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană, au declarat pentru DPA surse UE, conform Agerpres.
Această măsură, care a fost propusă în 2018 de Comisia Europeană, se va aplica tuturor companiilor care oferă servicii de internet în blocul comunitar, indiferent dacă îşi au sediul în UE sau nu. Ea mai trebuie adoptată formal şi de Consiliu şi Parlamentul European.