Consumatorii casnici de energie vor primi oferte pentru piaţa liberă de electricitate

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) anunță că toți consumatorii casnici de energie vor primi oferte pentru piaţa liberă şi au posibilitatea de a-şi alege în cursul lunii ianuarie oferta de furnizare care se va aplica cu data de 1 ianuarie 2021.

Această posibilitate a fost introdusă printr-un ordin al preşedintelui ANRE, aprobat pe 23 decembrie, în contextul în care, de la 1 ianuarie, piaţa de electricitate va fi complet liberalizată, iar preţurile finale nu vor mai fi reglementate de ANRE.

Potrivit ordinului, furnizorii de ultimă instanţă au obligația de a transmite clienţilor casnici odată cu oferta pentru serviciul universal şi cel puţin o ofertă concurenţială, atât în cursul lunii decembrie 2020, cât şi în luna ianuarie 2021.

De asemenea, este cuprinsă şi obligaţia furnizorilor de a asigura clienţilor casnici cu care încheie contract concurenţial, printr-o factură emisă după încetarea contractului reglementat cu furnizorul de ultimă instanţă, o regularizare comercială, astfel încât valoarea consumului de energie electrică realizat de aceşti clienţi în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2021 şi data încetării contractului încheiat cu furnizorul de ultimă instanţă, rezultată după aplicarea regularizării, să fie aceeaşi cu valoarea care ar fi rezultat în condiţiile aplicării, în aceeaşi perioadă, a ofertei concurenţiale pe baza căreia a fost încheiat contractul concurenţial.

„Facem precizarea că trecerea unui client casnic de la un furnizor de ultimă instanţă la un alt furnizor nu implică costuri suplimentare. Procesul de schimbare a furnizorului este simplu şi gratuit, nu necesită modificări de ordin tehnic, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de declanşarea sau parcurgerea acestuia. Toţi clienţii casnici au dreptul să îşi schimbe oricând furnizorul de energie electrică, cu respectarea condiţiilor contractuale, în termen de 21 de zile de la data solicitării”, au subliniat reprezentanţii Autorităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.