Cum se va schimba regimul de vize și condițiile de călătorie în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, miercuri, o serie de precizări privind regimul de vize şi condiţiile de călătorie pentru cetăţenii români în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord începând cu data de 1 ianuarie, anul viitor, data de la care Regatul Unit îşi va asuma pe deplin statutul de stat terţ în relaţia cu statele Uniunii Europene.

Conform noilor reglementări, începând cu 1 ianuarie 2021, cetăţenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru şederi de scurtă durată, cum ar fi în scop turistic, în vizită etc., pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. În situația în care cetăţenii români doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obţină, în prealabil, o viză de intrare.

Până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, intrarea pe teritoriul Regatului Unit se va putea realiza în baza paşaportului sau a cărţii de identitate româneşti valabile, iar ulterior acestei date se va putea călători doar pe baza paşaportului valabil (paşaport simplu electronic, paşaport simplu temporar).

Cetăţenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o durată mai mare de şase luni (pentru activităţi de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de viză din partea autorităţilor britanice.

În ceea ce privește solicitarea vizei, aceasta poate fi făcută în două moduri:

  • Posesorii unui paşaport simplu electronic pot obţine viza online, prin accesarea paginii de internet (https://www.gov.uk/browse/visas-immigration). În cadrul acestui portal, solicitanţii au la dispoziţie un ghid conţinând procedura detaliată de obţinere a vizei. Persoanele care posedă un paşaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identităţii, utilizând o aplicaţie pentru telefoane inteligente. MAE subliniază că solicitările pentru obţinerea vizei nu se pot depune în baza cărţii de identitate.
  • Cetăţenii români care nu deţin paşaport simplu electronic şi aplică în baza unui paşaport simplu temporar trebuie să depună documentaţia personal la centrul regional pentru vize din România – Bucharest Visa Application Centre, DBH-Group Serviced office, adresa: Bucureşti, sector 1, strada Buzeşti nr. 50-52, et.2 Business Center. Pentru depunerea documentaţiei, este necesară programarea prealabilă online, prin accesarea paginii de internet https://pos.tlscontact.com/bbu_en.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.