MAE: Se modifică condițiile de intrare în Germania, în contextul pandemiei de Covid-19

Ministerul Afacerilor Externe a făcut marți precizări în ceea ce privește modificarea condițiilor de intrare în Germania și Cehia în contextul pandemiei de Covid-19.
”Potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile germane, este interzisă intrarea pe teritoriul acestui stat a persoanelor care s-au aflat anterior în așa-numitele «zone speciale de risc» – categoria 1 (state în care au fost depistate noi tulpini ale virusului SARS-CoV-2) și în «zone speciale de risc» – categoria 2 (statele cu incidență ridicată). MAE amintește că România este inclusă în lista cu «zone de risc» (categoria 3)”, se arată într-un comunicat al MAE.
Este permisă, în mod excepțional, intrarea în Republica Federală Germania pentru următoarele categorii de persoane:
-cetățenii germani și membrii de familie ai acestora;
-persoanele cu reședință sau drept de ședere în Republica Federală Germania;
-transportatorii de mărfuri;
-personalul medical;
-persoane care au un motiv umanitar sau medical urgent;
-persoane care călătoresc din însărcinarea AIEA sau ONU;
-anumite categorii de lucrători necesari pentru menținerea funcționalității unor companii din branșe relevante din punct de vedere sistemic, lista acestor categorii urmând să fie stabilită la nivelul autorităților de land.
MAE anunță că persoanele din aceste categorii trebuie să respecte următoarele condiții pentru permiterea intrării pe teritoriul german: să prezinte un test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 48 de ore anterior sosirii, să se înregistreze online pe pagina de internet www.einreiseanmeldung.de, să efectueze o perioadă de carantină de zece zile (care poate fi suspendată doar după obținerea unui rezultat negativ al unui nou test efectuat începând cu a cincea zi de la sosire).
MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: +49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi +49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: +49 228 6838135; +49 2286838211; +49 228 6838244; +49 228 6838254, Consulatului General al României la Munchen: +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart: +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 şi +49 711 664 86 15, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Berlin: + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn: +49 173 5757 585, oficiului consular al României la Munchen: +49 160 208 7789, oficiului consular al României la Stuttgart: +49 171 681 3450.