Comisia Europeană propune introducerea unei adeverințe electronice care să faciliteze libertatea de mișcare în contextul pandemiei

Comisia Europeană a anunţat miercuri că propune crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie, în condiţii de siguranţă, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19.

Actul va conţine numele, data naşterii, seria de paşaport sau carte de identitate şi, după caz, datele despre vaccinare, testare sau boală.

În cazul vaccinării, documentul precizează data vaccinării, centrul la care s-a făcut aceasta, tipul de vaccin folosit şi ţara emitentă.

În cazul testării e vorba de data şi tipul de test, iar în cazul trecerii prin boală, el se emite nu mai devreme de 11 zile de la data unui test pozitiv şi e valabil 180 de zile.

Sistemul de adeverințe electronice verzi este o măsură temporară, urmând a fi suspendată de îndată ce Organizația Mondială a Sănătății va declara sfârșitul urgenței la nivel internațional în domeniul sănătății cauzate de COVID-19, precizează Comisia Europeană.

Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea. Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi controlate în întreaga UE și va sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverințelor.

În acest context, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean a declarat: „Certificatul verde digital este conceput ca un document care să faciliteze libertatea de mişcare. Vom călători mai uşor şi cu mai puţine emoţii. În acest moment, fiecare ţară are cereri diferite de la cei care călătoresc. Unele ţări cer teste negative, altele declaraţii de tot felul, altele certificate medicale sau de vaccinare. Toate aceste documente sunt emise în formate diferite, în limbi diferite şi procedurile de verificare sunt lungi şi greoaie. Există şi riscul falsificării acestor documente. Un certificat unic, emis de o ţară, verificabil pe o platformă comună, printr-un cod de bare, simplifică tot acest proces”.

Potrivit comisarului, emiterea acestui certificat nu va ridica restricţiile sau nu va obliga statele membre să accepte numai călători care au făcut vaccinul, de pildă.

„Dar, dacă ele au luat decizia să accepte fără alte restricţii călători vaccinaţi, aşa cum e cazul României, vor trebui să accepte orice cetăţean european care are un vaccin autorizat pe piaţa europeană, fără discriminare. De asemenea, folosind acest certificat digital, unic, standardizat, verificabil, vor avea certitudinea că el este valabil şi autentic”, a arătat Vălean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.