Reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Pe agendă: starea de securitate în regiunea Mării Negre

Administrația prezidențială a anunțat că astăzi, de la ora 16:00, are loc o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Pe agendă se află subiectul privind starea de securitate în regiunea Mării Negre, pe fondul tensiunilor Rusiei cu Occidentul și încheierea misiunii NATO Resolute Support din Afganistan.

Ședința CSAT are loc la o zi după ce România l-a declarat persona non grata pe adjunctul atașatului militar rus la București, Alexey Grishaev, ”având în vedere că activitățile și acțiunile sale contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”.

„Au apărut tensiuni în regiunea Mării Negre, cu accent special pe zona de graniţă de est a Ucrainei. Noi urmărim cu foarte mare atenţie aceste lucruri. Să nu îşi imagineze cineva că noi stăm şi aşteptăm informaţii de la alţii. Noi dăm informaţii altora, fiindcă avem servicii foarte performante pe această zonă. Am avut mai multe discuţii cu ministrul Apărării şi cu alţi conducători de servicii specializate, cunoaştem foarte bine situaţia din teren şi tensiunile care se creează acolo ne preocupă foarte mult. Suntem extrem de îngrijoraţi. Însă situaţia este una care trebuie extrem de atent evaluată, nu doar militar şi securitar, ci şi diplomatic. Şi acest lucru îl facem”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.