A fost emis ordinul comun al Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii privind măsurile de organizare a activităţii în şcoli

Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii au emis ordinul care modifică şi completează prevederile anterioare privind organizarea activităţii în cadrul unităţilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică, informează Agerpres.

Potrivit ordinului, Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:

* scenariul 1 – participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;

* scenariul 2 – participarea zilnică, cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, precum şi a elevilor din învăţământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară şi participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000, dacă la nivelul localităţii nu este declarată starea de carantină.

Potrivit noilor reglementări, personalul didactic/nedidactic şi personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învăţământ are obligaţia să poarte mască în permanenţă în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor atât în interior, cât şi în exterior, precum şi în sălile de clasă, cu excepţia situaţiilor în care procesul specific de predare/învăţare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere şi vor evita în permanenţă contactul faţă în faţă cu copiii la o distanţă mai mică de 2 m.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *