Patru astronauţi au părăsit Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, către Pământ

Patru astronauţi, trei americani şi un japonez, au părăsit sâmbătă Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave a SpaceX, după mai mult de 160 de zile în spaţiu, care trebuie să amerizeze în largul Floridei, notează AFP.

Capsula Crew Dragon s-a desprins de Staţia Spaţială Internaţională la ora prevăzută (20.35 sâmbătă pe coasta americană, 00.35 GMT duminică).

„Mulţumesc pentru ospitalitatea voastră, ne revedem pe Pământ”, a spus Michael Hopkins, unul dintre cei patru astronauţi, adresându-se celor rămaşi la bordul Staţiei.

Zborul de întoarcere pe Pământ va dura în jur de 6 ore şi jumătate. Cei patru astronauţi trebuie să aterizeze duminică, la ora 2.57 ora locală, în Golful Mexic (6.57 GMT). Locul de aterizare prevăzut se află în largul oraşului Panama, în Florida, dar au fost desemnate şi alte locuri în caz de nevoie.

„Ne-am antrenat pentru a recupera echipaje atât ziua, cât şi noaptea”, a asigurat Steve Stich, responsabil cu programul de zboruri comerciale de la NASA, întrebat puţin înainte de plecarea capsulei. Vehiculele SpaceX pot ajunge la capsulă „în aproximativ 10 minute după aterizare”, a precizat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *