PNRR: Guvernul își propune să construiască 434 de km de autostradă până în 2026

Planul Național de Redresare și Reziliență, prezentat miercuri de Guvern, include finanțarea a 434 de km noi de autostradă cu facilități precum stații electrice cu puncte de încărcare a mașinilor și perdele forestiere.

„În 2026 vom vedea 434 de km noi la autostrăzile A7 și A8, este contribuția noastră la datoria istorică față de români privind construcția de autostrăzi. Și pentru că suntem pe drumul spre viitor, vor fi construite pe aceste tronsoane 52 de stații electrice, cu 264 de puncte de încărcare. În total prin PNRR (transport, energie, fondul UAT) vom ajunge să avem câteva mii de stații de încărcare electrică”, scrie în introducerea PNRR, semnată de Cristian Ghinea.

Prin PNRR, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii propune spre finanțare următoarele obiective de investiții:

A7 – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani (total: 324 km – 36 stații cu 184 puncte de încărcare)

A8 – Tg. Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Pașcani (total 59 km – 8 stații cu 40 puncte de încărcare)

A1 – Margina – Holdea (9 km – 2 stații cu 10 puncte de încărcare)

A3 – Nădășelu – Poarta Sălajului (42 km – 6 stații cu 30 puncte de încărcare).

În ceea ce priveşte investiţiile care susţin reformele sistemului de transport rutier, autostrăzile construite prin PNRR vor avea instalate tehnologii digitale, respectiv Sisteme de transport inteligente (ITS) pe toată lungimea acestora (434 km), la care se adaugă sistemele ITS ce vor fi instalate pe secțiunile deja existente de autostradă, sisteme coordonate de la nivelul unui centru naţional de management al traficului, pentru rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale, potrivit documentului.

România va primi 29,2 miliarde de euro prin PNRR, din care 14,2 miliarde de euro sub formă de granturi și 15 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Banii trebuie accesați până cel târziu la 31 decembrie 2023, iar proiectele finanțate prin acest program trebuie finalizate până la 31 decembrie 2026. În caz contrar, sumele trebuie returnate. Primii bani din PNRR ar putea veni în octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *