Astăzi începe a doua etapă a programului Rabla pentru electrocasnice

Etapa a doua a programului Rabla pentru electrocasnice a demarat astăzi, urmând a fi generate vouchere pentru televizoare, laptopuri şi tablete, informează Administraţia Fondului pentru Mediu.

La sesiunea din acest an, modalitatea de accesare a programului a fost modificată, astfel încât persoanele fizice să poată beneficia de oportunitatea de a se înscrie şi de a obţine unul sau mai multe vouchere.

În această etapă, sumele aferente fiecărui echipament sunt: 400 de lei pentru televizoare având cel puţin noua clasă energetică E, 500 de lei pentru laptopuri şi 300 de lei pentru tablete.

Pentru a cumpăra un televizor nou se poate preda un echipament uzat din aceeaşi categorie, în timp ce pentru laptopuri şi tablete se poate preda la schimb fie un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală şi monitor, fie un alt echipament inclus în program, cu excepţia laptopurilor şi tabletelor vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *