Varianta Delta este la fel de contagioasă ca varicela dar nu îi vizează în mod specific pe copii

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite consideră că varianta Delta a noului coronavirus este la fel de contagioasă ca varicela şi ar putea provoca îmbolnăviri grave.

Un document intern al organizației precizează totodată că această variantă beneficiază de o probabilitate mai mare să treacă de protecţia imunitară oferită de vaccinurile anti-COVID-19.

Totuşi, datele transmise de CDC arată că actualele vaccinuri anti-COVID-19 au în continuare o eficienţă ridicată în prevenirea formelor grave ale bolii, spitalizărilor şi deceselor în rândul persoanelor vaccinate, potrivit raportului, care citează mai mulţi experţi.

Varianta Delta este mai transmisibilă decât virusurile care provoacă MERS, SARS, Ebola, răceala comună, gripa sezonieră şi varicela, afirmă autorii raportului.

CDC subliniază că „războiul s-a schimbat” și de aceea purtarea măștilor, distanțarea fizică și alte măsuri ar putea fi din nou necesare, chiar și în acele țări cu campanii ample de vaccinare, în care restricțiile au fost parțial ridicate.

La rândul său, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a declarat vineri că a raportat o rată crescută de infectare la toate grupele de vârstă, notează Agerpres.

„Voi fi foarte clară: nu constatăm că varianta Delta vizează în mod specific copiii”, a afirmat într-o o conferinţă de presă experta americană Maria Van Kerkhove, directoarea echipei tehnice COVID-19.

S-a afirmat că „variantele vizează în mod specific copiii, dar, de fapt, nu este cazul. Ceea ce vedem este că variantele au ca ţintă pe cei care sunt amestecaţi social”, a adăugat specialista.

„Constatăm că variantele care circulă contaminează oamenii dacă aceştia nu iau măsurile de precauţie adecvate”, a continuat expertul OMS, care a menţionat distanţarea fizică şi evitarea adunările în spaţii închise, slab ventilate şi supraaglomerate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *