Toți elevii intră în vacanță pentru două săptămâni, începând de luni

Toți elevii intră în vacanță de luni, a anunțat președintele Klaus Iohannis după o ședință de criză organizată miercuri, la Cotroceni, pe tema pandemiei.

Astfel, toate școlile și grădinițele se vor închide începând de luni, 25 octombrie, timp de două săptămâni, respectiv până la data de 05 noiembrie. 

Potrivit structurii anului școlar, în perioada 25-31 octombrie, ar fi fost vacanță doar pentru elevii din învățământul primar și pentru copiii din grădinițe. În urma discuțiilor de la Cotroceni, s-a decis însă ca toți elevii să intre în vacanță pentru următoarele două săptămâni. 

”Este evident că școlile sunt puternic afectate (de pandemie – n.r.). În mod normal, începând de luni, ar fi vacanță pt cei mici. S-a decis astăzi ca această vacanță să fie valabilă pentru primar, gimnaziu și liceu pentru 2 săptămâni, deci de luni este vacanță școlară” a anunțat Klaus Iohannis după ședinţa de lucru cu responsabilii guvernamentali privind gestionarea epidemiei de COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.