Cicliștii italieni, prădați de biciclete la o zi după ce au câștigat titlul mondial. Bicicletele au fost găsite în Vrancea

Bicicletele lotului național de ciclism al Italiei au fost furate săptămâna trecută din fața hotelului, la o zi după câștigarea titlului mondial în Franța, de către hoți din România.
Procurorii DIICOT Vrancea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a patru inculpați, aceștia fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc, introducere în ţară de droguri de risc şi de mare risc, deţinerea de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.
Potrivit DIICOT, în prima parte a anului 2021 inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop introducerea în România de droguri de mare risc, respectiv cocaină, pe care ulterior o comercializau persoanelor interesate de pe raza judeţelor Vrancea și Bacău.
De asemenea, în aceeași perioadă, s-a conturat o linie infracțională distinctă, ce urmărea valorificarea în țară a unor bunuri sustrase din diverse state europene. Astfel, la data de 23 octombrie 2021, inculpaţii au sustras sustras 22 de biciclete, aparţinând lotului naţional al Italiei de ciclism, ce participa la o competiție în Franța, cu o valoare a prejudiciului de aproximativ 600.000 euro.
”La data de 28 octombrie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea au organizat o acțiune pe linia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri de mare risc și pentru identificare bunurilor sustrase, de către membrii grupului infracțional, de pe teritoriul altor state.
În urma acțiunii, polițiștii i-au prins în flagrant delict pe aceștia, în timp ce ar fi încercat să comercializeze o parte din cele 22 de biciclete sustrase din Franța.
Ulterior, au fost efectuate 14 percheziții domiciliare, la locuințele și imobilele din județul Vrancea, folosite de persoanele bănuite, fiind identificate și ridicate, în vederea cercetărilor, 21 de biciclete sustrase de pe teritoriul Franței, precum și 8 ecrane interactive, un DVR, 10 telefoane mobile, 2 grame de hașiș, 13.850 de lei și 2.800 de euro.
În urma analizării materialului probator administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea au dispus împotriva celor patru persoane măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă”, arată poliția.