Retailerul Lidl, amendat cu peste 350.000 de lei pentru nereguli descoperite în magazine

În urma unor controale efectuate la nivel naţional de ANPC, retailerul Lidl Discount a fost amendat cu peste 350.000 de lei. Inspectorii au dispus şi a dispus o serie de măsuri complementare, printre care suspendarea activităţii pentru o perioadă de până la 6 luni la un magazin din judeţul Ilfov.
Potrivit ANPC, cele mai frecvente abateri constatate au fost: utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate sau într-o fază avansată de deteriorare; comercializarea unor produse cu termen de valabilitate depăşit; comercializarea unor legume-fructe cu modificări din punct de vedere organoleptic; prezenţa unui strat gros de gheaţă pe lăzile frigorifice; prezenţa unor insecte congelate în vitrinele frigorifice, a unor resturi alimentare, praf sau lichide provenite de la defecţiuni de funcţionare; neconcordanţa preţurilor de la raft cu cele de la casa de marcat; nerespectarea regulilor privind promoţiile; deficienţe privind modul de preparare a produselor de patiserie-brutărie; utilizarea unor agregate de coacere neigienizate şi deficienţe frecvente de etichetare şi informare a consumatorilor.
În urma verificărilor, până în acest moment, au fost aplicate amenzi de peste 350.000 de lei, la care s-au adăugat măsuri complementare de încetare a practicilor comerciale incorecte; retragerea de la comercializare a produselor alimentare neconforme; oprirea temporară a prestării serviciului pentru anumite zone din magazine, în general, cele care conţineau vitrine de refrigerare sau de congelare; propuneri de suspendare a activităţii pentru o perioadă de până la 6 luni, la un magazin din judeţul Ilfov, se arată într-un comunicat al instituției.