Nicușor Dan și Paul Precup gândesc la fel. Amândoi vor disciplină în construcții!

Bucureștiul a fost în ultimii ani paradisul dezvoltatorilor imobiliari. S-a construit haotic și putem vedea astăzi cartiere întregi în care nu există drumuri conform standardelor, nu există spații de servicii publice și nici utilități.

Bucureștiul s-a extins, a mers peste comunele din imediata vecinătate. Am văzut cum au apărut blocuri întregi în Chiajna, cum s-a dezvoltat Popești Leordeniul. Practic, Capitala s-a extins, iar înainte de toate a contat interesul dezvoltatorilor imobiliar și nu cel al comunității locale.

În Mogoșoaia, nu s-a simțit același impact al dezvoltării așa cum s-a simțit în Chiajna, nu s-au construit blocuri fără drumuri de acces și fără parcări, dar fără un cadru ferm și clar, în viitor am putea să ne așteptăm la o înrăutățire a situației.

Primarul General al Bucureștiului și Primarul Paul Precup gândesc la fel. Amândoi vor să pună stop dezvoltării haotice și să aducă disciplina în urbanism, astfel încât să existe o dezvoltare armonioasă.

Ieri, Nicușor Dan a prezentat împreună cu Membrii Comisiei Tehnice de Urbanism de la nivelul Primăriei Generale un raport în baza documentațiilor depuse deja la Primăria Capitalei, raport care a analizat criteriile de care țin cont proiectele depuse la municipalitate.

Constatările făcute de Primarul General sunt clare și exprimate foarte ferm:
„O spun foarte direct: o continuare a dezvoltării Bucureştiului în direcția în care a mers în ultimii ani este absolut nocivă. A făcut loc unor dezvoltări necontrolate, a făcut rău orașului şi dacă vom continua în felul în care a mers până acum, oricât vom reuşi noi să investim în infrastructură pentru transport, de exemplu, nu vom putea ţine pasul cu aglomerarea pe care dezvoltarea necontrolată o produce orașului. Și s-a mai întâmplat un lucru: standardele profesionale în planificarea urbană au fost extrem, extrem, extrem de coborâte”.

Aceleași constatări le-a avut și primarul comunei Mogoșoaia, Paul Precup, acum câteva luni, care spunea într-un interviu acordat site-ului nostru că este nevoie de disciplină în construcții și că acum este momentul să se treacă la altă etapă.

Paul Precup a afirmat că Strategia de Dezvoltare Locală a comunei Mogoșoaia și Proiectul Sectorului Zero reprezintă o adevărată ”Biblie Urbanistică” care va ajuta la dezvoltarea zonei, după reguli clare, astfel încât să nu mai existe derogări de la lege prin documentații de urbanism:
”Pe acest fond, cu toate aceste „răzmerițe urbanistice”, am pornit o gândire asupra unei acțiuni generale de planificare spațială a dezvoltărilor noi în comuna Mogoșoaia. Gândirea mea a fost ca măcar de acum încolo să le facem corect dacă până atunci urbanismul a fost făcut de ageamii cu interese imobiliare mai mult sau mai puțin meschine. Chiar am fost impresionat de faptul că mai sunt destul de mulți care gândesc ca mine și asta mi-a dat curaj să continui în planificarea spațială a singurei zone din Mogoșoaia care rămăsese nedezvoltată, dar care intrase de ceva vreme în atenția dezvoltatorilor pentru care Bucureștiul devenise neîncăpător, respectiv zona în care se află prezentul proiect Sector Zero”.

În acest moment, Primarul General, Nicușor Dan își dorește ca și în București să înceapă un proces asemănător celui din Mogoșoaia, o planificare strategică în domeniul urbanismului. Dan a spus că 43 de PUZ uri depuse vor fi anulate de Consiliul General :
”Pentru fiecare dintre documentaţiile care nu au respectat standardele voi propune Consiliului General respingerea lor, adică solicitarea de PUZ să nu fie aprobată. Asta nu înseamnă că dezvoltatorii nu vor putea reveni cu o propunere pentru dezvoltarea respectivelor zone din oraş şi comisia tehnică, în raportul pe care l-a făcut şi general şi punctual pe fiecare din aceste proiecte, a dat şi recomandări pentru ce trebuie făcut astfel încât respectivele zone din Bucureşti să fie dezvoltate”, mai spune primarul general.

Dacă în Mogoșoaia, Paul Precup a primit sprijinul Consiliului Local și a adoptat Strategia de Dezvoltare Locală, rămâne de văzut dacă și Nicușor Dan va primi sprijinul Consilierilor Generali, mai ales acum după ce relația cu USR s-a tensionat foarte mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.