Guvernul a aprobat înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale

Guvernul a aprobat înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, organ de specialitate care se va ocupa de implementarea programelor Erasmus Plus.

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că agenţia va funcţiona la nivel naţional în calitate de organism delegat al Comisiei Europene pentru implementarea programelor Erasmus Plus, esenţial pentru schimbul de experienţă şi pentru pregătirea tinerilor la nivel european.

„Pentru 2021-2027, programul Erasmus Plus va avea un buget dublu faţă de perioada anterioară, urmând ca agenţia să aibă un număr maxim de 86 de posturi, activitatea agenţiei având la bază şi acordurile de finanţare aferente programelor Erasmus Plus, Corpul European de Solidaritate şi acţiuni de eTwining, încheiate între Comisia Europeană şi Agenţie”, a precizat Cărbunaru într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

La nivel european sunt 205.000 de şcoli care sunt conectate la platforma eTwining.

„România are, la rândul său, 2.000 de şcoli conectate, urmând să extindă această conexiune”, a adăugat Cărbunaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *