Viza lui Novak Djokovic a fost anulată de ministrul Imigrației din Australia

Viza de Australia a liderului mondial al tenisului profesionist masculin, sârbul Novak Djokovic, a fost anulată, vineri, ”din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură”, a anunţat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, transmite DPA, citată de Agerpres. 

Așa cum presa australiană anunța deja, avocații lui Nole au pregătit recursul, astfel încât liderul mondial să aibă timpul necesar pentru ca în cazul unui rezultat favorabil să poată juca la Australian Open (17-30 ianuarie).

Novak Djokovic era programat să-l întâlnească în prima rundă de la Australian Open pe conaționalul său Miomir Kecmanovic.

Unul dintre posibilele motive ar putea fi faptul că Djokovic a minţit în formularul de intrare, în privinţa călătoriilor în alte ţări înainte de sosirea la Melbourne.

Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, că s-a întâlnit cu un jurnalist când ştia că are Covid-19, descriind acest fapt drept o „eroare de judecată”.

Liderul ATP a precizat că după ce a primit rezultatul pozitiv a participat, totuşi, la centrul său de tenis din Belgrad, 18 decembrie, la un interviu pentru L’Equipe”, deoarece „s-a simţit obligat” şi „nu a vrut să-l dezamăgească pe jurnalist”.

Djokovic a mai spus că declaraţia incorectă completată la 1 ianuarie, înainte de călătoria în Australia, „a fost depusă de echipă în numele său”.
„Agentul meu îşi cere sincer scuze pentru greşeala administrativă de a bifa caseta incorectă despre călătoria mea anterioară înainte de a veni în Australia. Aceasta a fost o eroare umană şi cu siguranţă nu deliberată”, a adăugat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *